Dacă Șimleu Silvaniei era un mic orășel din Germania s-ar fi numit, probabil, Bad Schimläi.

Fix cu o zi înainte de intrarea în carantină a Zalăului am făcut o mică excursie în orășelul Șimleu Silvaniei, situat pe râul Crasna, tot în Sălaj.

Ghici de unde mi-a venit similitudinea cu un orășel german de cum am intrat în oraș!

Dintr-un obiect banal pe care l-am mai întâlnit doar prin Germania (bine, posibil să-l fi văzut și prin Austria): lăzile cu sare aflate pe stradă, din loc în loc, tot timpul anului, astfel încât nu ai treabă când dă înghețul. Când le-am văzut în primele mele plimbări prin DE nici nu știam ce sunt iar tipul cu care eram era arogant-amuzant de necunoașterea mea „culturală”.

Am zis că dacă tot plutea amenințarea închiderii Zalăului să mai facem o excursie țac-pac.

Tot avansând prin geografia spațiului mi-am dat seama că intuiția mea inițială nu a dat greș și că și arhitectura și organizarea orașului duce cumva spre un orășel nemțesc.

Doar că ei își iubesc micile și minusculele orășele, le locuiesc cu mândrie (uneori din cea bună, alte ori din cea rea) și mai fac și turism cu ele. Stai, așa sună foarte esențialist. Politicile lor interne și europene le-au permis să investească în urbanul mic și probabil că au avut și o anume rigoare (adică mai puțină sifonare de fonduri în parteneriat public privat).

Am conștientizat, de când stau la Zalău, că mă simt mult mult confortabil să locuiesc în orașe medii spre mici. De fapt, simțeam de mai demult că megalopolisurile sunt machine-sized nu human-or-any-other-being-sized și că asta e, în fond, ceea ce unora ne creează agitația, anxietatea și stresul.

De altfel, încă de prin 2012 de când mergeam mai des în Germania mi se părea ideal modul lor de trai: locuit în oraș mic sau chiar sat pe chill și mers rapid cu trenul sau busul sau mașina în oraș când ai treabă. Aveam și noi această infrastructură dar a fost lăsată să se degradeze (vă las pe voi să vă întrebați de ce*).

Iată câteva imagini cu frumosul Șimleu în degradare:

Biserica Reformată de la 1532 în fundal.

Podul Central peste Crasna, vechi de mai bine de 100 de ani

O superbă clădire acum în paragină, lângă podul de mai sus. Imagine de ansamblu cu podul, clădirea și niște trăsuri la 1916, în această ilustrată. 

Sunt politici locale, naționale și europene care determină un anume gen de investiții sau dimpotrivă, marșează pe un discurs al austerității. Dar nu suntem în „austeritate economică” de 30 de ani, doar precarizați sistematic. Chiar și așa, orașul are șarm și are zone destul de arătoase 😊

Cert e că Germania, Olanda etc etc ar fi făcut „a hidden touristic gem” din Schimläi-ul lor. S-ar fi folosit de istoria multikulti a orașelului pentru a creea un circuit turistic sufficient de lung cât să și înnoptezi o seară (ar fi făcut asta pentru că ar fi avut bugete consistente pe termen lung la cultură, turism și educație! astfel încât să aibă oamenii pregătiți pe difierite domenii care să poată realiza un astfel de proiect și întreține, nu din AFCN-uri și nu doar pe hârtie).

În broșurile de la Bad Schimläi ai fi putut găsi:

1/ Povestea cetății Bathory

Castelul Bathory datează din secolul al XVI-lea și e un exemplu de arhitectură renascentistă transilvăneană (Wiki). Este chiar în centrul orașului, deschis publicului, curat și întreținut dar ruinat. Păstrează pavilionul porţii, cu două nivele, deasupra gangului boltit. Se mai păstrează de asemenea două turnuri, un bastion şi o parte din zidurile de apărare.

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău s-a implicat în lucrări arheologice acolo și se pare că complexul arată mai bine decât în 2011 (Adevărul).

2/ Sinagoga din 1876 transformată în primul Muzeu al Holocaustului din România (era închis când am fost, de coronavirus).

3/ apoi, pentru a evidenția diversitatea spirituală și buna coabitare a diverselor populații, ghidul ar menționa și Biserica de Lemn din Stâna datată din 1778.

Această biserică a fost pictată de un celebru, se pare, pictor de biserici, Ioan Pop de Românași. Căutându-l și pe el pe Wiki, m-am amuzat-ish să văd acest micro exemplu de colonialism local: localitatea din care venea el se numea inițial Unguraș și mai apoi i-a fost schimbat numele în Românași. Wtf.

Vorbind despre diversitatea etnică, ghidul ar aminti cu siguranță și de faptul că pe acest teritoriu au trăit și iazigii, o populație vorbitoare a unui dialect iranian.

Celor pasionați de istorie și hărți vechi le-ar povesti și de Harta Iosefină din 1769-1773, pe care apare sub numele maghiar de Szilágy-Somlyó (aici).

 

4/ Apoi, turul ar povesti despre Iuliu Maniu, născut la Bădăcin dar care a mers la liceu și petrecut o bună parte din timp în Șimleu. Excursie opțională la Casa Memorială de la Bădăcin.

5/ La finalul primei zile, după discutarea spiritualității și politicii locului, ghidul ar sugera o excursie la cramele Silvania, de relaxare.

Acestea sunt aflate la 60 de metri sub stâncă și se întind de-a lungul a 3,5 kilometri, găzduind recolta uneia dintre cele mai nordice podgorii ale României. Se pare că de pe la 1600 la această intersecție exista un han, iar cramele au fost construite cu 200 de ani în urmă de comunitatea evreiască.

6/ Probabil că ne-am lua câteva sticle de vin bun (l-am testat!) de la Silvania și am face un mic picnic pe malul verde și primitor la Crasnei.

7/ Cea de-a doua zi ar propune o excursie la Dacidava, o cetate dacică de pe Dealul Măgurei, aflată cam la 35 km de limesul roman, hotarul Imperiului Roman care separa Dacia liberă de Imperiu.

Ruinele de azi aparțin celei de-a doua faze a construcției, după toate probabilitățile între 1315-1317. Târgul este menționat în scrierile lui Ptolemeu. Cercetătorii, tot de la Muzeul din Zalău, sub conducerea lui dr. Horea Pop, au găsit și o serie de monede (detalii aici). Curios e, însă, că Wikipedia sugerează că unele tezaure iazige găsite acolo se află acum la Viena și Budapesta. Bizar dar nu prea, să nu uităm că muzeele sunt expresii ale unui șir de istorii coloniale (aici și un colonialism contemporan).

8/ Pentru a încheia ziua și a ne bucura, în sfârșit de băile termale ale orașului, turul va avea un ultim popas la Broscărie, un strand cu ape termale sulfuroase la câțiva km de oraș.

Păi nu degeaba-I zice Bad Schimläi! 😛

9/ Și, probabil, pentru cei interesați de influențele arhitecturale s-ar crea un mini-tur dedicat stilului eclectic al orașului, cu influențe baroc/ art-deco (correct me if I’m wrong, domnule ghid).

Cert e că sunt niște clădiri tare faine pe la Șimleu.

De fapt, ideea asta cu Bad Schimläi mi-a venit pentru că ca așezare urbană, poziție față de râu, dealurile sale și întregul ansamblu mic urban mi-a amintit mult de orășelul Bad Kreuznach, situate pe râul Nahe și numărând 50.000 de locuitori (cam cât Zalăul de fapt), față de cei aprox 14000 ai Șimleului. Și apoi am aflat și de aceste ape termale (și Kreuznachul are o zonă de ape termale, cu un super perete salin, pe care curge apă și cei veniți la tratament pot sta pe bănci lângă și inhala acele particule…).

Iată încă niște imagini, de final:

 

 

---

*Am făcut și eu cândva demult un curs despre antropologia infrastructurii. Dacă privești infrastructura (existentă, inexistentă, inefficient funcțională etc) vei înțelege mai multe despre dinamicile de putere care se împletesc între public și privat, stat și ONG-uri.

Las câteva resurse aici:

– Anthropology of the Structures of Society

—

Later edit: Șimleu are o denumire germană oficială: Schomlenmarkt. În maghiară e Szilágysomlyó și în yiddish שאַמלוי.