[FITS2018] Bine ați venit pe Planeta Transsexuală din Galaxia Transilvania!
Posted by Raluca Turcanasu on / 0 Comments
Dacă multe spectacole includ referiri, directe sau indirecte, la relațiile dintre persoane de același sex, Rocky Horror Show e, poate, singura care vorbește plenar, asumat, deschis despre transsexualitate. Piesa este o adaptare a musicalului scris și pus în scenă de Richard O’Brien în anii ’70, un tribut pentru science fiction și film horror low-budget.
Încă de la început, de la intrarea în pub, ești întâmpinat de un „matron” sclipitor și bine-voitor, semn că performerii vor căuta să estompeze granițele dintre scenă și public, pe tot parcursul spectacolului. Rolurile tradiționale de gen sunt frecvent inversate și vom avea o maestră de ceremonii care va ține în mână frâiele narative, introducând fiecare scenă, un logodnic efeminat, care la prima sperietură sare literalmente în brațele logodnicei, un ideal al frumuseții masculine.
Însă totul e tratat cu lejeritate, umor și o subtilă (auto-)ironie, ceea ce aduce o gură de aer proaspăt printre multele spectacole tensionate, problematizante, dramatice. Da, tinerii de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu știu să facă show, și chiar unul incendiar.
Pe scurt, convenția, de inspirație hollywoodiană, este a unor tineri logodiți care pleacă într-un voiaj, fac pană în mijlocul pustietății și singurul loc în care pot cere ajutor este un castel ciudat. Din acest punct s-ar părea că desfășurarea piesei va intra într-un teritoriu previzibil (și într-o oarecare măsură o și face), însă regizorul, Cosmin Chivu, presară totul cu răsuciri de situație și creează un du-te vino alert între ramă (povestită de maestra de ceremonii), acțiunea propriu-zisă și momentele muzicale, ținând, astfel, spectatorul alert, dar și amuzat până la final.
Rocky Horror Show zboară peste convenția teatrală și cea de show musical, culege unele elemente și le ignoră pe altele, pentru a atinge câteva puncte nevralgice ale discursului identitar și de gen, ale sexualității și libertinismului, ale creației și controlului, fără să se lase acaparat de ele. The Show Must Go On, chit că publicul prinde aluziile din zbor, chit că rămâne la dimensiunea de suprafață a spectacularului.
Dr. Frank N. Further, transsexualul seducător, propune să „descătușeze o minte și să dezmintă o cătușă”, iar îndemnul se lipește de spectator, prin asonanța sa și prin faptul că Frank îl și performează pe loc: râde, cântă și dansează, își etalează corpul și sexualitatea și e expresia vie a propriilor vorbe. Am putea spune că expresia e iconică pentru întregul show – un strigăt cântat al libertății, al renunțării la preconcepții și convenționalism. Dezmințirea cătușii poate fi chiar un îndemn de get out of the closet sau un protest subtil împotriva heterosexualității-ca-normă-socială. Suntem astfel „contaminați” de spiritul de răzvrătire: împotriva exercitării controlului social prin normalizarea corpurilor, împotriva „normalizării” sexualității noastre, împotriva normalizării peformance-urilor identitare și de gen.
Ironizat este, într-un fel, chiar și mitul creației, mai specific al omului care își asumă rolul de Creator, dar și al consumerismului: „In just 7 days I can make you a man”, pe bază de băuturi proteice, cântă Frank N. Further. Într-adevăr, așa îl creează pe Rocky Horror, un anti-Frankenstein, musculos, bronzat, omul-perfect, bărbatul-fatal (răsturnând încă o dată convenția de gen, a „sexului frumos” și a „femeii fatale”). O percutantă ironie în ironie, care surprinde și amuză sala, este atunci când Frank îi spune progeniturii: „Eu te-am făcut, eu te omor !”, touchè la adresa părinților care cred, încă, să aibă drept de veto asupra vieții și alegerilor copilului.
Dacă la început logodnica, Janet, proclamă că nu îi plac bărbații frumoși, perfecți, nici unul dintre viitorii însurăței nu poate rezista perfecțiunii lui Rocky Horror. Lumea lui Frank N. Further triumfă, dar nu e un triumf al răului față de bine sau viceversa, ci un triumf al libertății sexuale și de gen. Dacă mai întâi Janet trece prin remușcarea pierderii inocenței, ulterior se va lăsa, cu totul, în seama dorinței. Îi vom vedea pe cei doi logodnici, cât și pe profesorul lor Everett, pervertiți, dar fericiți, bucurându-se de viață și lăsând în urmă micile certuri casnice. Gașca lui Frank e libertină, animalică, diavolească, fără de rușine și, încă de la început, are un scop precis, pe care îl și realizează: aducerea celor doi tineri inocenți de partea lor.
Muzica, un cover al coloanei sonore a piesei originale, compusă tot de Richard O’Brien, trimite la „monștrii sacri” ai rockului performativ, ca Alice Cooper, prin acordurile de chitară, set-up, machiaj. Adaptarea locală onorează compoziția originală, interpretată de O’Brien, Barry Bostwick, Susan Sarandon, Tim Curry și Meat Loaf, fără a o altera. Janet, în interpretarea Veronicăi Arizancu, aduce cu o Mia Wallace (Pulp Fiction), prin gestică, atitudinea puternică, dominatoare și feminină, în același timp.
De apreciat este și lejeritatea cu care actorii folosesc întregul spațiu al Oldies Pub, ies de pe scenă, se plimbă prin public, interacționează frecvent cu acesta, li se așază în brațe, îi pupă, le transmit bezele de pe scenă, îi ridică la dans, ceea ce apropie, încă o dată, piesa de un concert rock și transgresează astfel granițele categoriale ale spectacolului.
Rocky Horror Show, în adaptarea actorilor Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, are potențial enorm și sperăm să îl vedem produs pe o scenă mai mare, unde scenografia să se poată dezvolta plenar, pentru a lăsa loc suficient performance-ului exuberant a celor 12 actori, dar și pentru a oferi publicului privirea de ansamblu asupra întregului spectacol.
Articol realizat pentru revista Aplauze, editată de Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, 2018, disponibilă aici în format PDF.
Fotografii: