[FITS2018] Expresii de democrație, educație și cultură : Tommy Kriegsmann în dialog cu Octavian Saiu
Posted by Raluca Turcanasu on / 0 Comments
Educație. Criminalitate. Cultură. Violență. Democrație. Libertate și încălcarea ei. Acces restricționat. Artă. Stradă. Dreptate. Încredere. Putere. Așteptări. Politici. Investiții. Experimente.
Cum se intersectează ele astăzi și cum sperăm să se întâmple mâine?
Reușim, ca societate, să educăm prin intermediul culturii? Uneori da, și în acele cazuri reușim sublim. E suficient să privim chiar aici, pe străzile Sibiului, la conferințe, la energia spectatorilor, la ceea ce vorbesc oamenii pe stradă, în autobuze, la producții, la însăși evoluția FITS pe parcursul celor 25 de ani. Dar alteori nu, iar atunci eșuăm lamentabil. Iar paradoxul face că aceste două lumi conviețuiesc mereu în același spațiu, fie că e Sibiu fie că e Brooklyn, iar când se întâlnesc au chiar un mic șoc socio-cultural. Doar alaltăieri, în plin Festival, auzeam 3 băieți de liceu: „Păi dacă îmi făcea mie așa, eu o băteam și o puneam și să…”. Șoc, și groază, sub numele de realitate.
În ce mod încălcarea libertăților umane duce la criminalitate?
În ce mod politicile de stat devin restrictive pentru anumite categorii sociale, care ulterior caută să își facă dreptate prin violență ?
În ce mod alegerile pe care le validăm noi ca societate ajung să nască zeci de mii, sute de mii, milioane, probabil chiar miliarde de oameni ca băieții de alaltăieri la nivelul întregii lumi ?
Sunt întrebări pe care e vital să ni le punem fiecare iar apoi să privim către cealaltă lume cu ceva mai multă compasiune și cu ceva mai multe soluții acționabile. Iar în ultimele zile am primit exemple reale despre cum să faci din artă un vehicul de schimbare socială (în caz că uneori suntem prea afundați în cotidian ca să le mai vedem pe cele autohtone).
Zilele acestea American Dance Show ne-a demonstrat că se poate. Anna Deavere Smith și al ei Notes From the Field ne-a demonstrat că se poate. Dacă în primul caz o gașcă de tineri de culoare din Brooklyn New York au scos pe scena lumii jocurile lor de ghetto, dansurile, ocheadele, competițiile free-style, Anna Deavere Smith a redat vocea tinerilor marginalizați și abuzați de poliție și/sau societate într-un one-woman show exploziv. Cam așa s-ar putea metamorfoza energia violentă, mania, frustrarea celor trei băieți și a multor altora, prin creativitate, libertate și suport.
Moment din American Dance Show
Se poate, dacă beneficiezi de un grup de susținere larg și de mijloacele necesare de producție, promovare și distribuție ulterioare. Iar aici intervin oameni cu viziunea socio-politico-culturală, experiența cât și mijloacele de producție ca Tommy Kriegsmann.
Printr-o suită de întrebări iscusite, Octavian Saiu a discutat ieri cu Kriegsmann, la librăria Habitus, despre viitorul democrației în America, Trump, capitalism și idealuri politice și sociale. Să nu uităm, spunea Kriegsmann, să fim recunoscători că (încă) suntem într-un spațiu și un context care permite exprimarea și pluralitatea opiniilor, și care lasă loc experimentului.
Credit: Grim, pentru blogulfits.ro
Saiu ne reamintește de vorbele lui De Tocqueville :
democrația e o eroare a umanității și există o singură ieșire din această enigmă, și aceea este educația”.
Dar dacă nu am mai fi fost într-un cadru democratic, cum s-ar mai fi putut realiza producția FLEXN (American Dance Show), cum s-ar mai fi putut distribui filme ca Notes from the Field și cum s-ar mai fi putut arăta pe scenă degetul mijlociu într-o sală a Armatei (American Dance Show) ? Kriegsmann punctează că trebuie să ducem o bătălie constantă pentru a menține democrația și a o ajuta să se realizeze, și, prin consecință, la fel trebuie să ne luptăm și pentru educație, pe care o vede ca pe cea mai simptomatică problemă a societății contemporane.
Care mai rămâne totuși esența democrației într-o țară care l-a ales pe Trump președinte iar în prezent își plânge, necontenit, propria alegere?
Saiu întreabă și totodată deschide calea răspunsului : alegerea lui Trump este, de fapt, un triumf al democrației (libertatea exercitării alegerii, libertatea folosirii mijloacelor mediatice, libertatea de opinie, necenzurate de judecăți de valoare). „Corect, însă e important să înțelegem că un guvern ales democratic nu e tot una cu o democrație”, nuanțează Kriegsmann. Esența democrației este egalitatea, așa cum apare chiar în Constituția Statelor Unite : „toți oamenii sunt născuți egali”, iar atunci când „doar unii sunt egali”, democrația moare.
În one-person show-ul Annei Deavere Smith, ea deschide vorbind despre investiții ; „este imposibil să discutăm despre sistemul de justiție, încarcerarea în masă, fără să vorbim despre educație”. Continuă să explice despre felul în care, prin politicile de stat, guvernele aleg să facă anume investiții, în detrimentul altora. Iar în cazul Statelor Unite (și al României, aș adăuga) investiția principală a fost și este în sistemul de justiție criminală, în detrimentul educației, ceea ce duce, pe termen mediu și lung, la creșterea numărului violențelor (doar suntem pregătiți să o pedepsim) și nu la dezvoltarea unor indivizi competenți și educați (atâta vreme cât o bună parte din tineri nu au nicio șansă să intre în sistemul educațional și să rămână acolo, post-liceal).
Revenind la democrație, ea e cea care ne permite să acumulăm averi oricât de mari, iar felul în care le punem ulterior la lucru depinde de umanitatea, moralitatea, educația și cultura noastră, în primul rând. Și aici e interesant să ne reîntoarcem puțin la Tommy Kriegsmann și la modelul său de business.
ArKtype susține riscul artelor performative pentru artiști emergenți și consacrați, oferindu-le mecanismul prin care să-și realizeze viziunea artistică, prin facilitarea colaborărilor internaționale, producției și distribuției. Capitalismul, de neevitat în democrație, creează cadrul în care ArKtype să acumuleze capital, pe care mai apoi îl reîntoarce în societate prin susținerea unor proiecte ca American Dance Show. Cu alte cuvinte, structura socială existentă (democrație și capitalism) le permite unor oameni ca Kriegsmann să își pună în practică, în mod real și maximizat, moralitatea și credințele personale și să realizeze un cadru în care artiștii să poată eluda condițiile financiare precare și limitative, cât și să le potențeze creșterea creativă pe termen lung.
Înainte de a învinovăți mijloacele, instrumentele conceptuale și practice pe care le avem la îndemână (de la capitalism la Facebook) să ne amintim că e în responsabilitatea noastră cum vom folosi acele mijloace.
Articol realizat pentru revista Aplauze, editată de Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, 2018, disponibilă aici în format PDF, și urmat în curând de o a doua parte a interviului.
